Mesaje de întelepciune

ADEVARUL SI BINELE 

Adevarul nu poate fiinta fara bine, nici binele fara adevar, nici amandoua fara roadele lor. Aceasta este pecetea dumnezeiasca cu care se pecetluieste tot lucrul si toata fiinta, din toate lumile. Pana ce nu se deschide toata pecetea, nu este cu putinta a intelege nici o faptura si nici o fiinta, de la cea mai mica la cea mai mare. Prin osteneala lor, oamenii nu pot ridica decat a treia parte din pecetea cea tainica. Numai Cel ce a pecetluit-o o poate desface cu totul. Ingrijeste-te neincetat de curatia inimii, ca sa ti se deschida pecetea oricarei taine din lume. Caci adevarul oricarui lucru este ca si oglinda care niciodata nu se incetoseaza si in care omul isi poate vedea furmusetea cea cereasca. 

IZBANDA DEPLINA A BINELUI Toate morile macina in folosul lui Dumnezeu. Pacatul, dintr-o parte trezeste facerea de bine in cealalta parte. De o parte furtul ascuns, de cealalta, jertifirea deplina. Intr-o parte inchipuirea bolnavicioasa, in cealalta patrunderea dumnezeiasca. Dumnezeu nu face din rau bine, ci prin raul trezit scoala binele adormit. Nu poti savarsi nici un rau care sa nu deschida ochii, fie pe ai tai, fie pe ai altora, pentru binele potrivit masurii lor. Cum drama acestei lumi a inceput cu pacatul si cuminaintea oricarui bine merge raul, inseamna ca drama lumii se va sfarsi cu bine. Cand raul va arunca si cea din urma carte (de joc), binele va tine inca o carte in maini. Binele va aduna tot castigul, iar raul va ramane gol si dator. 

SUFLETUL NU STIE DE OBOSEALA - Da-mi odihna trupului! Dupa o dreapta intelegere, aceasta inseamna: da-mi somnul! - Da-mi odihna sufletului! Dupa o dreapta intelegere, aceasta inseamna: da-mi-L pe Dumnezeu! Vrednic de ras este chiar si gandul ca sufletul, care ii imprumuta trupului din puterea sa, poate obosi asa de repede precum trupul si are nevoie sa se odihneasca asa de mult. Noaptea, sufletul lucreaza ca si ziua; noaptea, el rezuma si-si mistuie lectia sa de peste zi. Noaptea, sufletul isi rosteste asupra omului infricosata sa judecata pentru toata lucrarea din ziua ce a trecut. Pustnicii din Sfantul Munte, si indeobste pustnicii din Rasarit, au obiceiul de a dormi mai mult ziua, iar noaptea si-o petrec in cugetare si rugaciune. Acest lucru este de capatai pentru sufletul lor. In linistea si-n intunericul noptii, cand inceteaza lucrarea simturilor, sufletul lucreaza nestingherit si mai cu spor.Dar si ziua, prin somn si rugaciune, lucrarea simturilor omului este marginita, ceea ce ajuta iarasi la lucrarea mai libera si mai vioaie a sufletului. Neintrerupta partasie a sufletului omului duhovnicesc cu lumea nevazuta si nematerialnica face, de buna seama, ca si visele sale sa se deosebeasca de cele ale oamenilor trupesti. Marii rugatori cunosc din cercare ca sufletul nu oboseste. Iar oamenii care nu au invatat sau care s-au dezobisnuit sa stea in partasie cu Dumnezeu, prin cugetare si rugaciune, vorbesc neicetat despre "oboseala sufleteasca". Insa acea "oboseala sufleteasca" a lor nu este nimic altceva decat tirania hiperactivitatii simturilor asupra sufletului nelucrator si ingradit. SUFLETELE TARI Nu ajunge ca omul sa aibe numai taria vointei, nici numai taria simtirii, nici numai taria cugetarii. Nici toate acestea impreuna nu sunt de ajuns, fara un tel luminat. La ce-i folosesc atletului iuteala picioarelor si taria plamanilor, daca de teama lui toti il ocolesc si nimeni nu-i vrea ajutorul? Invesmantate in bezna noptii, toate stihiile puternice si involburate ale naturii il umplu pe calator de frica; dar cand sunt luminate si soarele diminetii, calatorul se imprieteneste cu ele. Asemenea sunt si asa-zisele suflete tari. Imbracate in intunericul iubirii de sine si al desertaciunii, ele ajung de temut pentru oameni si natura din jur. Invesmantate insa in lumina dumnezeiasca, ele se fac izvor de bucurie pentru toti cei din jur. Grindina este mai tare decat ploaia; cu toate acestea, grindina nu are nici un prieten pe pamant. 

SUFLETUL VEDE Ochii nostri, prin ei insisi, vad atat cat vad si ochelarii nostri. Urechile noastre, prin ele insele, aud tot atat cat aude si receptorul metalic. Limba nostra, prin ea insasi, vorbeste tot atat de lamurit pe cat si limba clopotului. De aceea, ce vede sufletul nostru vad si ochii nostri. De aceea, ce aude sufletul nostru aud si urechile noastre. De aceea - pentru ca sufletul poarta intelegerea si limba vorbeste cu inteles. Daca ochii nostri ar fi ca lacul, fara suflet, ei ar vedea precum vede lacul. Daca urechile noastre ar fi ca pesterile, fara suflet, ele ar auzi tot atat cat aud si pesterile. Daca limba noastra ar fi rasunatoare precum limba fara suflet a clopotului, ea ar vorbi tot atat cat vorbeste si limba clopotului. 

TACERE Despre trei lucruri nu te grabi sa vorbesti: despre Dumnezeu, pana ce nu-ti intaresti credinta in El; despre pacatul altuia, pana ce nu-l cunosti pe al tau; si despre ziua de maine, pana ce nu se lumineaza de ziua. 

 NU TE MANDRI CU INTELEPCIUNEA Nu te mandri cu intelepciunea. Nici a altuia, caci nu este a ta. Nici cu a ta, caci daca te mandresti cu ea, inseamna ca nu ai indeajuns. Nici o lampa de gaz nu arde pana ce nu i se pune gaz. Toate lampile pot fi umplute, dar lampa intelepciunii - niciodata. 

 PEDEAPSA Cine greseste impotriva lumii fizice este pedepsit material. Cine greseste impotriva lumii morale este pedepsit material si moral. Cine greseste impotriva lumii duhovnicesti este pedepsit material, moral si duhovniceste. Astfel, celui ce arunca praful impotriva vantului, praful i se va intoarce in ochi. Cel ce jura stramb, va patimi cu inchisoarea si va fi dispretuit de fii sai. Iar cel ce isi bate joc de Dumnezeu si de sfintii Sai ingeri, va fi biciuit cu cele mai ascutite bice, materiale si morale, si-si va incheia viata ori in vreo faradelege, ori in intunecarea mintii.[Cei mai incrancenati atei, precum Maupassant si Nietzsche au sfarsit prin a innebuni] Singurele lucruri care-l poate izbavi pe om de la pedepsele de neinlaturat pentru gresale sunt pocainta si prihanirea de sine. 

ADEVARUL SE DESCOPERA DRAGOSTEI A cauta adevarul inseamna a cauta obiectul dragostei. A cauta insa adevarul ca arma sau a cauta adevarul pentru folosirea lui, inseamna a cauta adevarul pentru curvie. Celui ce cauta adevarul astfel, adevarul ii arunca oasele pe care le cauta, dar in fapt se ascunde de el in spatele zidurilor a trei lumi - asculta, suflete, in spatele zidurilor a trei lumi! 

ADEVARUL ESTE RUDA CEA MAI APROPIATA De cauti Adevarul cu dragoste si pentru dragoste, el ti se va arata cu atata stralucire a fetei lui pe cat esti in stare sa rabzi fara sa te arzi. Si-ti va aduce ca zestre tot ce-ti este de trebuinta. Dar tu le vei da pe toate la o parte, deoarece vei simti ca nimic nu-ti trebuie, afara de stralucita si dulcea fata a Adevarului. Si cand, in valtoarea lumii, vei pierde din vedere numai o clipa fata Adevarului, te vei simti trist, chiar si printre cele mai apropiate rude, chiar si printre cei mai buni prieteni - intocmai ca un copil in camera plina cu frati si surori din care lipseste mama! Copilului ii est mai apropiata mama care lipseste decat toti fratii si surorile de fata. La fel vei simti si tu - mai apropiata rudenie iti este Adevarul dincolo de trei lumi, decat fratii si prietenii cu care stai la aceeasi masa. 

LAUDA SI DEFAIMAREA In lumea aceasta suntem ca marfa scoasa la vanzare. Unii negutatori ridica pretul nostru pana la cer, altii il coboara pana la nimic. Intotdeauna lauda sau defaimarea care vin de la oameni impart sufletul nostru in doua: cu o jumatate de suflet ne bucuram de lauda, iar cu cealalta ne intristam; cu o jumatate de suflet ne mahnim din pricina defaimarii, iar cu cealalta ne bucuram - caci simtim in adancurile tainice ale cugetului nostru ca nici lauda si nici defaimarea n-au spus totul despre noi. Fii cu luare aminte la laude umflate, ca si la defaimarile peste masura, si socoteste-te mai mic decat cele dintai si mai mare decat zic cele din urma - ca sa nu zbori fara aripi, si sa nu te pierzi fara nadejde. 

PRIVIRE "Ochii sunt locul in care se intalnesc sufletele", a spus un intelept. Prin privire, sufletul se adanceste in suflet. Privirea este ca o lampa cu care patrunde in alt suflet pentru a-l cerceta si pentru a-l cunoaste. Cand cautam la chipul unui orb, zadarnic umblam dupa un loc de intalnire si simtim in acea clipa o taina care ne chinuieste - ca si cum am auzi murmurul raului ce se prabuseste in adanc sub picioarele noastre sau ca si cand am vedea o casa fara ferestre. Privirea este o sfoara foarte tare, cu care natura il leaga pe om de ea. Omului calauzit de simturi i se infatiseaza toata natura doar in forme. El se opreste la fiecare lucru si mirarea lui cade asupra fiecarei forme. Omul duhovnicesc, insa, topeste cu focul mintii sale toate formele intr-un element de inceput si se mira de acest singur element. Insa si aceasta este numai inceputul duhovniciei. ALCATUIREA ACESTEI VIETI Viata aceasta nu ar putea fi inchipuita fara de acestea trei: fericirea, nefericirea si moartea. Putina fericire, putina nefericire si moartea, fac cu putinta aceasta viata. Chimia morala a acestei lumi este mult mai uimitoare decat chimia fizica. Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea - ingaduinta lui Dumnezeu, iar moartea - biruinta lui Dumnezeu. Fericirea neintrerupta, fara amestecul nefericirii, ar ajunge sa fie lipsita de culoare si plictisitoare. Nefericrea nesfarsita, fara moarte, ar preschimba aceasta viata intr-un iad fara scapare. In fericire, oamenii nu vor sa-si aminteasca de Dumnezeu; chiar si in nefericire nu vor sa-si aminteasca de Dumnezeu; la moarte, insa, sunt siliti sa o faca. 

DESERTACIUNE Precum ciresul nu aduce rod inainte de a-si scutura floarea, tot asa nici omul nu poate aduce rod duhovnicesc pana cand nu-si scutura desertaciunea trupeasca si impodobirea din afara. 

TESUT SI DESIRAT Daca ziua tesi, iar noaptea desiri, niciodata nu vei ispravi de tesut. Daca peste ziua zidesti, iar noaptea darami, niciodata nu vei ispravi de zidit. Astfel, daca te rogi lui Dumnezeu, si apoi faci cele ce nu sunt placute lui Dumnezeu, niciodata nu-ti vei putea ispravi nici de tesut, nici de zidit sufletul tau. NU TE INCREDE IN FERICIRE Cand ai bogatie, cugeta cum sa rabzi cu vrednicie saracia. Cand esti fericit, cugeta cum sa rabzi cu vrednicie nefericirea. Cand te lauda oamenii, cugeta cum sa rabzi cu vrednicie defaimarile lor. Si toata viata ta cugeta cum sa mori cu vrednicie. 

COPILUL SI FILOSOFUL Copilul traieste in anotimpul de acum, filosoful traieste in cel ce va sa vina. O fetiscana rumena atrage cu frumusetea ei si privirea copilului si cea a filosofului. Copilul o priveste si se bucura de ceea ce vede ochiul. Filosoful o cantareste cu gandurile adancite in alt anotimp si, in locul fetiscanei frumoase, vede cu tristete un schelet uscat, in jurul caruia nu se aude zumzetul albinelor de primavara, ci vantul de toamna. Cine ar putea risipi norul de pe fruntea filosofului? Nimic, in afara de intinderea cugetului inapoia tuturor anotimpurilor cunoscute, departe, in anotimpul vesnicei primaveri. INCREDERE Increderea valoreaza mai mult decat capitalul, spune negustorul. Increderea in steaua polara valoreaza mai mult decat cunoasterea drumului, spune corabierul. Cu incredere si tu, pretene, imi intinzi mana, iar eu, oarecum, te conduc. Insa, intr-o clipa, omul poate sa moara, si negustorul sa fie pagubit. Steaua polara poate, intr-o clipa, sa se ascunda in dosul unui nor negru, si corabierul sa se rataceasca. Iar eu, prietene, sunt un pumn de praf, pe care, intr-o clipa, vantul mortii il poate imprastia. Oare cine te va conduce de la mormantul meu mai departe? Carei calauze te vei incredinta atunci? Daruieste-ti increderea atunci, ca si acum, lui Iisus Hristos, Cel ce a risipit moartea ca pe-un pumn de praf. El este prietenul care nu moare si deasupra caruia nu se poate aseza nici un nor negru. 

MINTEA SI INIMA Cand mintea singura face socoteala, atunci inima se preschimba intr-un burete plangator si sterge. Cand inima singura face socoteala, atunci mintea se preschimba intr-un burete plangator si sterge. Iar tabla cea neagra a sufletului asteapta cu nesat o scriere noua, mereu noua, de teama ca nu cumva sa plece in cealalta lume cu socoteala nefacuta. 

VIATA SI POEZIE Pune-ti viata in versuri. Si iarasi isi spun: pune-ti viata in versuri, daca vrei sa simti viata a-toata-lumea si sa fii in legatura si intelegere cu ea. Poti critica un cantec, insa niciodata nu uita sa canti. Criticii de poezie traiesc si mor, pe cand poetii doar traiesc. Analiza ucide, poezia da viata. Numai poezia poate da viata prozei, caci poezia a rasarit din pomul vietii, iar proza din pomul cunoasterii. Toti spunem ca minciuna e vremelnica, pe cand adevarul e vesnic. Pentru ce altceva traieste poezia mai mult decat proza, daca nu pentru ca este mai aproape de adevar si mai aproape de viata? Si astfel, daca iti pui viata in versuri, vei fi mai aproape de adevar, mai aproape de viata. 

SLUJIREA LUI DUMNEZEU SI A OAMENILOR Slujirea lui Dumnezeu este in acelasi timp slujirea oamenilor; slujirea oamenilor este in acelasi timp slujirea lui Dumnezeu. Noi nu putem sa slujim cu adevarat lui Dumnezeu fara ca prin aceasta sa slujim oamenilor; nici nu putem sluji cu adevarat oamenilor fara ca prin aceasta sa slujim lui Dumnezeu. Cand ardem inaintea lui Dumnezeu ca o lumanare de jertfa, noi si atunci luminam oamenilor; iar cand ardem in temnita si luminam celor inchisi ca o lumanare de ceara, noi si atunci suntem lumina de jertfa inaintea lui Dumnezeu. 

NATURA, OGLINDA OMULUI [Guvernatorul Tokyo, Shintaro Ishihara, a spus că tsunami a fost "pedeapsa divină pentru egoismul japonezilor"] Teoriile despre egoism nu se pot indreptati prin natura. Oamenii se grabesc foarte sa arunce vina asupra altuia pentru raul lor. Natrua se calauzeste dupa oameni. Natura isi randuieste firea dupa starile sufletesti ale omului. Cata vreme Adam s-a supus lui Dumnezeu, si natura i s-a supus. Insa cand el s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu, si natura s-a razvratit impotriva omului. Asa cum anumite ganduri, dorinte sau patimi puternice lucreaza asupra intregului organism si asupra nervilor omului pana la varf, tot asa si firea, starea sufleteasca, credinta si moralitatea omului lucreaza asupra intregii naturi de la un capat la altul. Rautatea omului poate umple intreaga natura de rautate, iar mila omului poate preschimba intreaga natura prin milostivenie. La noi, in Balcani, si astazi poporul crede ca ploaia, seceta, grindina, anii roditori ori neroditori, sanatatea si molimele tin de curatia morala a poporului.Aceasta este cea mai veche si cea mai trainica credinta a tuturor popoarelor de pe pamant. Pentru sfinti, natura este milostiva; pentru cei nesfintiti si necurati, e razbunatoare. Natura este, asadar, oglinda omului. Asa cum este omul, asa si natura il infatiseaza in sinesi. Nu este nicio lege a egoismului in natura. Dar oamenii egoisti, cand ajung la culmea egoismului, isi privesc fata uratita in oglinda naturii si pun uratenia lor pe seama oglinzii. Dar cand a dat socoteala oglinda de fata uratita, pe care trebuie s-o arate asa cum este? 

NATURA ESTE JERTFA Natura este jertfa omului. Cati oameni s-au jertfit pentru natura? Iar indeobste natura se jertfeste toata pentru om. Natura este facuta sa-l invete pe om, sa-l destepte, sa-l arate in toate amanuntele, sa-l aduca in fire, si apoi sa se piarda. Natura se afla toata in om, intreaga, fara cusur. Ea se afla in om ca o cantare intreaga, iar in afara omului, ca parti, cuvinte, sunete si litere ale acestei cantari. Ea se afla in om ca plinatate a vietii, iar in afara omului ca strigat si simbol al vietii. 

OMUL ESTE CHIP PENTRU OM Oamenii pe care ii intalnesti sa fie pentru tine chipuri vii ale binelui sau raului din tine. Tine-ti neincetat gandurile si dragostea asupra chipurilor bune, ca si tu sa ajungi astfel chip al binelui, pentru fratii tai. 

DUMNEZEU ALUNGA NESTIINTA Cu cat se largeste cercul stiintei, cu atat se largeste si cercul nestiintei. Cu cant se inmulteste numarul dorintelor implinite, cu atat creste si numarul dorintelor neimplinite. Singur Dumnezeu, dupa masura bunatatii si a curatiei noastre, poate margini cercul nestiintei si poate micsora numarul dorintelor neimplinite. Nenumarati oameni sfinti au strigat: din clipa in care Te-am cunoscut, Doamne, a pierit intunericul nestiintei mele si s-a stins flacara dorintei mele! 

MINCIUNA INDEPARTEAZA DE DUMNEZEU De Dumnezeu nu ne indeparteaza adevarul, ci minciuna si numai minciuna. A spune ca adevarul ne indeparteaza de Dumnezeu este totuna cu a spune ca Dumnezeu ne-ar indeparta de Dumnezeu.Gandurile mincinoase si cuvintele mincinoase, simturile mincinoase si dorintele mincinoase - toate acestea a lcatuiesc suma minciunilor care ne duc la nefiinta, la inselare si la tagaduirea lui Dumnezeu. De pe aceasta cale, de la aceasta raspantie de drumuri, nu mai este intoarcere, fara un cutremur cumplit in viata omului; atunci omul cade orbit la pamant ca si Saul, iar Dumnezeu il ridica din praf si neputinta, si-i deschide ochii si-i arata cealalta cale. 

STAPANIREA DE SINE Oamenii care nu-si pot stapani inima, cu atat mai putin isi pot stapani limba. Oamenii care nu pot aduce pacea in inima lor, cu atat mai putin pot aduce pacea in lume. Oamenii care nu pot vedea lumea in ei, cu atat mai putin se pot vedea pe ei insisi in lume. Oamenii care nu pot fi partasi la durerea altuia, cu atat mai putin pot fi partasi la bucuria altuia. 

LIBERTATEA Daca doresti libertatea, incearca mai intai sa te dezrobesti de tine insuti. Dacapentru cunoastere, legea de capatai era "cunoaste-te pe tine insuti", atuncipentru morala, legea de capatai este "dezrobeste-te de tine insuti!". Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, porneste mai intai o revolutie impotriva ta insuti, si te vei incredinta ca toate celelalte revolutii sunt de prisos. Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti; si, daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, te vei incredinta ca toate celelalte razboaie sunt de prisos. Zici, nu-i asa, ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu, impotriva ta insuti si impotriva lumii. Mai intai impotriva ta, de vreme ce in tine se afla cel mai insemnat camp de lupta impotriva lumii. Daca vei birui lumea aici, in tine insuti, pe cel mai insemnat camp de lupta, atunci ai biruit-o pe toate fronturile. Iar daca o biruiesti pe toate fronturile fara sa o biruiesti si in tine insuti, ea va ramane neinfranta in cea mai insemnata cetate a sa! Daca nu te biruiesti pe tine insuti, cu toate celelalte straduinte ale tale, nu vei reusi decat sa sari dintr-o temnita in alta, dintr-o colivie in alta. Nici libertatea sociala, nici libertatea nationala, nici libertatea statala, nici libertatea internationala, fara libertatea de sine, nu sunt nimic altceva decat numele amagitoare si mincinoase ale feluritelor temnite, ale feluritelor colivii. Dezrobeste-te de tine insuti si vei fi afara din toate temnitele si coliviile. Cand cel inchis vrea sa fuga din temnita, nu se trudeste sa darame mai intai zidurile din jurul inchisorii, ci zidul proprei sale celule. EGALITATEA Dumnezeu nu este Dumnezeul egalitatii, ci al dragostei. Egalitatea ar inlatura toata dreptatea si toata dragostea, ar inlatura toata moralitatea. Oare sotul isi iubeste sotia din pricina egalitatii? Mama isi iubeste copilul din pricina egalitatii? Prietenul isi iubeste oare prietenul din pricina egalitatii? Inegalitatea este temelia dreptatii si reazamul (sprijinul) dragostei. Cata vreme dainuieste dragostea, nimeni ne se gandeste la egalitate. Cata vreme domneste dreptatea, nimeni nu vorbeste despre egalitate. Cand se pierde dragostea, oamenii vorbesc despre dreptate si gandesc la egalitate. Cand, odata, cu dragostea, piere si dreptatea, oamenii vorbesc despre egalitate si se gandesc la imoralitate. Adica, cand morala piere, imoralitatea ii ia locul. Din mormantul dragostei rasare dreptatea, din mormantul dreptatii rasare egalitatea. 

DRAGOSTEA SI CELELALTE Cand dragostea oboseste, datoria o inlocuieste. Cand datoria oboseste, legea o inlocuieste. [...]Dragostea vine de la Dumnezeu prin suflet. Datoria vine de la suflet prin minte. Legea vine de la minte prin cuvinte. Cine socoteste legea drept suma a intregii morale, acela cunoaste numai scoarta cartii despre morala. Cine socoteste datoria drept suma a moralei, acela vede si citeste numai slovele din carte despre morala. Insa cine socoteste dragsotea drept suma a moralei, acela vede, citeste si cunoaste duhul si viata moralei. La fel se intampla si in imparatia cea mare a lumii: cine socoteste legile firesti ca cea dintai pricina a lumii, acela cunoaste numai coperta cartii despre lume. Cine socoteste sufletul ca intaia pricina a lumii, acela vede si citeste numai slovele din cartea despre lume. Iar cine-l socoteste pe Dumnezeu Cel Viu ca intaia pricina a lumii, acela vede, citeste si cunoaste duhul si viata lumii. Dragostea este sloboda de toate legile omenesti si firesti, si mai inalta decat toate datoriile.Necunoscand cerintele legii, nici numirile datoriilor, dragostea le implineste, ba le si intrece, asa cum stralucirea soarelui intrece stralucirea rasfranta a pietrelor si stelelor. 

CREDINTA - TEMELIA DRAGOSTEI Credinta este temelia dragostei. Vegheaza neincetat sa tii credinta, vegheaza neincetat ca samanta dragostei pe care credinta o poarta in sine sa creasca si sa-ti aduca bucurie! Deoarece credinta singura, fara dragoste, ar ramane rece si trista. Cand dragostea se raceste in tine si nu mai creste, si nu aduce rodul bucuriei, tine-ti credinta si asteapta! Tine-ti credinta cu orice pret! Si asteapta, chiar si mai multi ani, pana ce dragostea ca rasari din credinta. Daca pierzi dragostea, ai pierdut mult, dar daca pierzi si credinta ai pierdut totul. Daca pierzi dragostea, ai pierdut rodul pomului, insa daca pierzi si credinta ai taiat pomul. Daca intr-un an tarina nu rodeste, stapanul rabdator isi lucreaza tarina cu indoita truda, ca sa rodeasca anul viitor. Vecinii il indeamna sa vanda tarina, dar el tace si lucreaza. Cand nici anul viitor tarina nu rodeste, stapanul rabdator o lucreaza cu intreita truda. Vecinii il indeamna si mai mult sa o vanda, dar el tace si lucreaza. Iar cand in al treilea an tarina ii rodeste din belsug, bucuria stapanului este intreita. Atunci vecinii tac, iar el se bucura! Dar daca ar fi vandut tarina in cel dintai an, cum s-ar mai fi bucurat? 

CUVANTUL DRAGOSTE Dumnezeu a dat oamenilor cuvantul dragoste, ca sa numeasca cu acet cuvant legatura lor cu El.Cand oamenii intrebuinteaza rau acest cuvant si ii schimba menirea, si incep sa numeasca cu el legatura lor cu pamantul, atunci acest cuvant slabeste in legatura cu Dumnezeu. Cuvintele isi pierd puterea tainica si dumnezeiasca daca sunt rau intrebuintate, si ajung ca si moarte. Caun pom din miazazi sadit la miazanoapte, care se vestejeste si se usuca. 

PRIETENUL CEL MAI SUPARATOR Prietenia dintre un om duhovnicesc si un om trupesc este doar un pic mai placuta si mai trainica decat prietenia dintre-o oaie si-un lup. Daca esti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul caruia ii place cel mai mult sa vorbeasca despre castigarea bogatiei si despre desfatarile trupesti. Daca esti un om bogat si-ti place cel mai mult sa vorbesti despre bogatie si despre desfatari trupesti, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul duhovnicesc, care vorbeste despre Dumnezeu si despre suflet. Omul duhovnicesc niciodata, nici in timpul vietii si nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc si nici nu se va cai vreodata ca n-a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, daca nu mai devreme, negresit pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc; pe patul mortii, fara indoiala, se va pocai ca n-a urmat sfaturile acestuia. 

FARA DUMNEZEU CA FARA AER Precum pasarea care, atunci cand ar da de locurile fara aer, s-ar intoarce repede la aer, asa si tu, intoarce-te repede si fugi din mijlocul necredinciosilor; deoarece intre ei nu te vei putea tine cu aripile, ci negresit vei cadea. Acest lucru ti-l spun inca o data: precum pasarea care cand da de locurile fara aer, se intoarce repede la aer, asa si tu intoarce-te repede si fugi din mijlocul necredinciosilor; deoarece intre ei nu te poti tine pe aripi (nu vei putea zbura), ci negresit vei cadea. Dumnezeu este aerul sufletului tau. Fara acest aer, sufletul tau negresit va sa cada in praf si, intocmai ca sarpele, va sa se tarasca in praf. 

MERITUL NU ESTE ACELASI Doi oameni nu pot avea niciodata acelasi merit pentru aceeasi fapta. Doi oameni nu pot fi niciodata la fel de raspunzatori pentru acelasi pacat. Cand un invatacel al legii lui Dumnezeu si un invatator al legii lui Dumnezeu savarsesc aceeasi fapta buna, cel dintai are un merit mai mare decat cel de-al doilea. Iar cand un invatacel al legii lui Dumnezeu si un invatator al legii lui Dumnezeu savarsesc acelasi pacat, al doilea este mai raspunzatori decat cel dintai. Dar, cu toate acestea, Dumnezeu cunoaste mai bine decat oamenii si judeca mai drept decat oamenii. Moisi a ucis un om cu mana sa, iar Iuda n-a ucis cu mana sa vreu om, ci numai L-a tradat. Si, cu toate acestea, cat este mai inspaimantator pacatul si mai grozava pedeapsa celui de-al doilea!

Sursa: Sfantul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine si rău, Ed. Predania

Femeia ortodoxă

Femeia vrednica nu este pasiva, neputincioasa, lipsita de adevaratele responsabilitati ale vietii;

Femeia inteleapta nu e timida, suficienta, lenesa ori tematoare. Ea, dimpotriva, e o adevarata regina a cuibului sau, ea stie rostul casei si a casnicilor sai; ea e responsabila de agoniseli si de organizarea acestora nu numai pentru bunastarea actuala a familiei, ci si pentru un start bun acordat in viata copiilor sai. Ea se gandeste nu doar la ai sai, ci si la aproapele sarac, casa femeii intelepte este model in societate.

Soţul femeii crestine are încredere în ea şi ea ii este sprijin autentic; el este cinstit, apreciat de ceilalţi lideri ai vremii lui ; o respectă şi o binecuvintează spunând: “Există multe femei bune, dar tu eşti cea mai bună dintre ele” – Copiii femeii crestine sunt crescuti in frica de Dumnezeu si devin modele in societate .

Casa femeii virtuoase e tinuta in ordine, iar ea este întotdeauna activă ; se trezeşte devreme pentru prepararea alimentelor şi pentru a organiza activitatile casnice. Toate le face cu dragoste si jerfelnicie.

Femeia virtuoasa nu lucreza fizic doar in casa, chiar daca s-ar putea spune despre ea ca e casnica. Ea investeşte cu înţelepciune banii câştigaţi si ii chiverniseste .

Femeia inteleapta îi ajută pe cei aflaţi în diferite nevoi .

Femeia virtuoasa iubeste frica de Domnul (intelepciunea) îşi dezvoltă relaţia cu Dumnezeu.

Podoabele femeii crestine sunt virtutile, iar frumusetea cu care isi cucereste zilnic sotul este frumusetea inimii.

Femeia crestină nu vorbește de rău pe alții, nu cunoaște ambiția de a-și nimicii vrăjmașii – ea se roagă pentru potrivnici.

Cea mai mare binecuvântare a femeii credincioase este nașterea de prunci. Cand devine mamă, femeia creștină se bucură pentru că Dumnezeu a binecuvântat-o!

(”DAȚI-MI MAME CREȘTINE ȘI VOI SCHIMBA FAȚA LUMII ” – Sf. Vasile cel Mare)

Sursa: Blogul Schitului Darvari

Sufletul de copil între bine si rău

Piesă de teatru, autor: prof. religie Mirela Șova

Personaje:

Sufletul: Un copil, îmbrăcat în haine albe.

Minciuna, Frica, Lenea, Mândria,Tristeţea, Mânia - copii îmbrăcați în haine închise la culoare.

Bunătatea, Iubirea, Pacea, Curajul, Vorba bună, Rugăciunea - copii îmbrăcați în haine deschise la culoare.

Copilul ce reprezintă Sufletul stă pe un scaun, în mijlocul scenei. De-a dreapta și de-a stânga lui se află câte 6 scaune, deocamdată goale. Personajele vor intra în scenă pe rând și se vor așeza fie de-a dreapta sufletului (cele pozitive), fie de-a stânga lui (cele negative). 

Sufletul: Sunt un suflet de copil
Bucuros şi sensibil,
Care vrea să vadă-n lume
Ce e rău şi ce e bine.
Cine mă va îndruma,
Cine mă va învăţa?
(Intră încet Bunătatea şi se aşează pe un scaun, de-a dreapta lui.)

Bunătatea: Nu-ţi pot spune ce e rău,
Pentru că nu ştiu nici eu.
Dar te-nvăţ de bunătate,
Ca s-ajungi om cu dreptate.
Eu am mai multe surori
Care-ţi vin în ajutor
Pe a binelui cărare,
Pe care Domnul apare:
Mila, pacea, modestia,
Curajul, prietenia,
Rugăciunea şi iertarea,
Vorba bună şi iubirea.

Sufletul: Ce înseamnă „bunătate"?
Pot eu să fiu bun în toate,
Fără să adun păcate?

Bunătatea: Numai Unul Dumnezeu
Este bun şi drept mereu.
Orice om mai şi greşeşte
În ceea ce-nfăptuieşte.
Dar putere ţi s-a dat
Suflete, ca ne-ncetat
Să Îl chemi pe Dumnezeu
Să te ajute la greu,
Să-ţi arate calea bună,
Să te scoată din minciună
Şi să te prefacă-n Sfânt,
Luminând acest pământ.
Bun eşti când uiţi iute răul
Ce îţi e făcut de altul;
Când ajuţi pe cineva,
Fără a te enerva;
Când nu îţi superi părinţii,
Profesorii, nici pe alţii;
Când nu te lauzi cu fapta
Şi nu îţi aştepţi răsplata,
Când adevărul iubeşti,
De minciună te fereşti.
Când cauţi pe Dumnezeu
Cu tot sufleţelul tău!

Sufletul: Vai, nu pot să fiu perfect,
Mai am şi ceva ... defect!

Sufletul se întristează.
Intră în scenă Minciuna, care se aşează pe primul scaun, de-a stânga sufletului. Bunătatea stă pe scaunul ei, ca şi cum ar fi aţipit.)

Minciuna: Nu te întrista, băiete,
Ascultă-mă şi mă crede.
Mi se spune „vorbă-n vânt",
Dar eu umblu pe pământ
E drept, cu picioare scurte...
Prea mult nu mă pot ascunde.
Mi se mai spune „păcat";
Eu pe mulţi am înşelat
Cu vorbe ademenite,
Cu vicleneli ticluite
De-al meu tată. Nu-ţi pot spune
Care este al lui nume.
Lumea-i plină de minciună,
De răutate, de ură;
N-ai cum să nu fii şi rău,
Să scapi din cârligul meu...

Sufletul: Cine este tatăl tău,
Hai, spune-mi numele său!

Minciuna: Of, e îngerul cel rău,
Acesta e tatăl meu!

Sufletul: Du-te de aici, minciună,
Să vină vorba cea bună!

(Minciuna „adoarme" şi ea pe scaun.
Intră vorba bună, o fetiţă veselă, care se aşează pe al doilea scaun, de-a dreapta sufletului.)

Vorba bună: Sunt veselă şi voioasă,
Nimic rău nu mă apasă.
Mângâi suflet speriat,
Gata sunt cu un bun sfat,
Am multă înţelepciune,
Am puteri să fac minune
Cu oricine mă primeşte
Şi-adevărul îl iubeşte!

Sufletul: Parcă m-am înviorat,
Chiar am nevoie de sfat:
Pân-acum mi s-a părut
Că-n lume traiul i-urât,
Că răul se răspândeşte,
Binele îl copleşeşte.
Că de-ncerci să fii mai bun,
Eşti considerat nebun.
De e vreun om credincios,
Totuşi, e neputincios...
E prea multă răutate,
Întuneric, nedreptate...

Vorba bună: Nu grăi aşa, copile,
Vei vedea frumoase zile,
Dacă te vei strădui
Tu întâi şi vei iubi:
Soarele, copacii, viaţa,
Oamenii şi dimineaţa,
Animalele şi norii,
Penumbrele înserării.
Vei putea vorbi cu toate
Cu alintătoare şoapte;
Spune-le cât le iubeşti,
Domnului să-I mulţumeşti,
Că ţi-a dat dar să trăieşti!

Sufletul: Mare taină tu mi-ai spus,
Dezghiocând lucru ascuns:
Pot vorbi cu lumea toată!
Bucurie necurmată,
Viaţa pentru asta-i dată!

(Intră Tristeţea, la braţ cu Mânia. Se aşează la locurile lor.)

Tristeţea: Cât e mărul de frumos,
Înăuntru-i viermănos!
Cât e cerul de senin,
O grămadă de nori vin!
Nu e bucurie mare
Fără-o lungă aşteptare!
Când te crezi mai fericit,
Cineva te-a şi mâhnit!
Nimeni nu poate scăpa
De „prietenia" mea!

Sufletul: Tu de unde-ai răsărit?
Ce vrei? De ce ai venit?
De tine mă simt umbrit...

Tristeţea: Nu poţi să mă ocoleşti,
Câtă vreme Sfânt nu eşti.
Pierzi ceva, te-ai întristat;
Cineva te-a supărat
Sau vreun plan ţi-a eşuat,
Gata, m-ai îmbrăţişat!

Mânia: Şi atunci apar şi eu,
Să te întărât mai rău,
Să-ţi fac viaţa chinuită,
Să te frământ în ispită...
Să te-ndemn la vorbe grele,
La certuri şi îndoieli;
Te transform în şarpe surd,
De răutate flămând,
Suflete nepriceput.

(Intră Curajul şi Pacea).

Curajul: Îndrăzneşte şi te-avântă
Suflet de copil, la luptă!
Nu sta în ademenire,
Scutură-te de mâhnire
Şi de neagră sfătuire;
Zboară sus, spre mântuire!
Lasă mânia sau ura
Ele mult nu vor dura;
Ai curajul să fii bun,
Chiar acum să te aduni
În elan dumnezeiesc:
Aripile îţi ţâşnesc!

Sufletul: Doamne, m-am îmbărbătat,
Spre Tine, Doamne, tresalt,
Nu-mi mai e frică deloc...
Totul e frumos, e joc!

Pacea: Aşa, suflete voinic,
Linişteşte-te un pic.
Fii calm şi echilibrat,
Cu răbdare înarmat.
Vei mai primi lovituri,
Vei mai avea să înduri
Multe rele trecătoare,
Multe zile fără soare.
Dar odată, va sosi
Ziua ce nu va pieri;
Va veni eternitatea,
Fericirea-n bunătate,
Ce nu va avea sfârşit
Pentru omul mântuit.
Suflete, te-ai liniştit?

Sufletul: Parcă-ncep să înţeleg,
Binele din rău s-aleg.
Lumea e plină de toate:
Bunătate, răutate
În ea sunt amestecate.
Mulţi oameni nu îndrăznesc
Buni să fie, nu iubesc.
Le e frică sau ruşine
Sau poate nu cunosc Cine
E Cârmuitorul vieţii,
Dătătorul Bunătăţii.
Dar acei ce au curaj
Şi-s de Dumnezeu atraşi
Pot răzbi înspre lumină,
Spre fericirea străină
De tot ce e trecător;
Binele-i nemuritor!

Frica (intrând şi aşezându-se pe scaunul ei, din stânga sufletului):
Care-i omul fără frică?
De râs, gura mi se strică!
Teamă de oameni, de noapte,
De vorbe, de răutate.
Eu am multe, multe feţe,
Îmbibate în ... Tristeţe!
(Tristeţea dă mâna cu Frica).
Mulţi ar vrea să fie buni,
Dar se tem că sunt nebuni
După a lumii părere,
Ce-mi slujeşte, fără vrere!

Sufletul: Ce vânt rece îmi aduci,
Frică, tu de-aicea fugi!

Iubirea (intrând şi ea): Suflete, alungă-ţi teama
Şi înspre mine ia seama.
Îţi voi da leacul de frică:
Intră în biserică!
Fii copil al lui Hristos,
Lui în toate credincios;
Transformă-te în altar,
Iubeşte fără hotar;
Ia Adevărul de mână
Şi de Bine te atârnă;
Nu te bucura de rău,
Ci numai de Dumnezeu...
Cel ce-i singur are frică,
Dar nu cel ce-i biserică.
Biserica lui Hristos,
Organism armonios
În care orice om este
Mădular ce preţuieşte;
Capul ei - Mântuitorul;
Duhul ei - Mângâietorul;
Duhul Sfânt, ce te sfinţeşte
Şi te îmbisericeşte!

(Intră Lenea şi Mândria.)

Lenea: Toate-ar fi aşa de bune,
De nu le-am lăsa pe mâine...
Toate-ar fi strălucitoare,
De n-aş fi eu în lucrare...
Suflete, te odihneşte,
Binele te oboseşte!
La prea multe te gândeşti
Şi prea te nelinişteşti.
Răul, binele nu sunt
Decât vorbe fluturând.
Bine e ce ţie-ţi place;
Rău - doar ce nu îţi dă pace.
Nu-ţi mai pune întrebări,
Ai prea multe cugetări!

Sufletul: Simt în tine viclenie
Şi deloc prietenie.
Nu-ţi place că mă trudesc
Spre lumină să răzbesc?
Nu-ţi place că a mea minte
Se zbate printre cuvinte
Şi spre Adevăr ţinteşte,
Dorindu-L, până-L găseşte?

Mândria: Suflet înfrumuseţat,
Tu eşti demn de lăudat!
Ai ajuns la înălţime,
Fiind plin de agerime!
Nu mai poţi fi înşelat
Sau în lene afundat.
Mă plec înaintea ta,
Ca tine nu-i nimenea!

Sufletul (uimit): Tu mă lauzi în zadar,
De multe eu n-am habar.
Sunt mic şi începător,
În multe neştiutor;
Doamne, vino-n ajutor,
În mândrie mă cobor!

Rugăciunea (intrând bucuroasă):
Armă-ţi sunt, prietenă,
Nimeni nu te clatină!
Pot înfrânge orice rău,
Cu mâna lui Dumnezeu!
Oglindeşte-te-n icoană,
Suflete, şi orice rană
Se va-nchide prin iubire.
Tu dă-I Domnului cinstire!
Când mai ai vreo întrebare
Grea sau prea încuietoare,
Tu prin rugă s-o dezlegi
Şi atunci o să-nţelegi
Ţesătura-ntregii lumi:
Vei vedea mii de minuni,
Fluturii lui Dumnezeu,
Bucurând sufletul tău!

(Cele şase personaje din stânga încep să se retragă, pe rând, în timp ce Sufletul rosteşte „Rugăciunea copilului nevinovat", de mai jos, înaintea icoanei. Cele şase personaje din dreapta s-au ridicat şi ele, în timpul rugăciunii, îngenunchind spre icoană, cu mâinile împreunate.)

Sufletul: Doamne, Dumnezeul meu,
Ai grijă de fiul Tău,
Abate-mă de la rău
Înspre Adevărul Tău.
Biserică să mă fac,
În păcate să nu zac,
În iubire să păşesc,
În fiece zi trăiesc;
Spre Împărăţia Ta,
Care e dorirea mea!
În veci fie slava Ta!

(Cele şase personaje din dreapta rostesc şi ele în cor: „În veci fie slava Ta!")