Epistola întâi către Corinteni
De as grăi în limbile oamenilor si ale îngerilor, iar
dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare si chimval răsunător.
Si de
as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice
stiintă, si de as avea atâta credintă încât să mut si muntii, iar
dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de as împărti
toată avutia mea si de as da trupul meu ca să fiu ars, iar dragoste nu
am, nimic nu-mi foloseste.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trudeste.
Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde
de mânie, nu gândeste răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de
adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le
nădăjduieste, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.
Cât despre
proorocii - se vor desfiinta; darul limbilor va înceta; stiinta se va
sfârsi. Pentru ca în parte cunoastem si în parte proorocim. Dar cand va
veni ceea ce este desăvârsit, atunci ceea ce este în parte se va
desfiinta.
Când eram copil, vorbeam ca un copil,
simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am
lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în
ghicitură, iar atunci, fată către fată; acum cunosc în parte, dar atunci
voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
Si acum rămân
acestea trei: credinta, nădejdea, dragostea.
Iar mai mare dintre acestea
este dragostea (13, 1-13).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu