Fecioara de Costache Ioanid

Fecioara - Costache Ioanid

Aducând pe umeri vasul plin,
cobora fecioara pe cărare.
Mângâind în treacăt flori de crin,
asculta un murmur de izvoare.

Se uita cum zboară porumbei,
cum se-arunca-n slavă ciocârlia.
Si simtea arzând în pieptul ei
dorul întâlnirii cu Mesia.

O, de-ar fi o scară către cer,
o cărare printre nori, departe!
S-ar sui si-ar sta într-un ungher
sa privească viata fără moarte...

S-ar sui!...Dar totusi, pe pământ,
sunt atătea răni, sunt legăminte,
sunt bătrânii ei cu suflet frânt...
sunt doi ochi...ce-i stăruiesc în minte.

Iosif...Iosif...arc de curcubeu
peste cerul viselor curate!
Iosif...Iosif îi sopteau mereu
crengile de vânturi legănate...
Si fecioara cobora încet.

Iar în văi, unde sfârsea livada,
se zărea, în vechiul Nazaret,
o căsută albă ca zăpada.

*

În căsuta dintre meri răzleti,
lângă patul cu pânzeturi ninse,
între suluri sfinte de profeti,
sub lumina candelei aprinse,

cu evlavia pătrunsă de străbuni,
în genunchi plecându-se, fecioara
înăltă duioase rugăciuni
ce umpleau de-nfiorări cămara.

Dar deodata...iat-o fără glas...
Ce ostean alături i se-arată?
Usa doar e cu zăvorul tras
si fereastra bine ferecată.

Cu o fatză cum în lume nu-i,
un străin în zale o priveste.
Ce luceferi sunt în ochii lui!
Ce izvoare-n glas când îi vorbese!

"Pace tie, cea primită-n har!
Domnul e cu tine-n vesnicie!
Binecuvântată esti tu dar
si aleasă-ntre femei, Marie!"
Tulburată ea privea acum,
nestiind ce trebuie să creadă.
Nu putea-ntelege nicidecum...
Ce virtuti îi stau în cer dovadă?

"Nu te teme!" îngerul vorbi.
"Dumnezeu te-a îndrăgit nespus.
Iată...un copil vei odrăsli
si-I vei pune numele Isus!...

Singur El, născut din Dumnezeu
înainte de-a fi cer si soare,
va primi si va păstra mereu
tronul lui David peste popoare!"

Cum? Pe ea? O floare-ntr-un ungher...
Chiar pe ea Cel Vesnic o alege?
Ea să nască-un fiu venit din cer?
Ea să legene Eternul Rege?

Ce-ndurări! Ce glorios cuvânt!
Însă ...vai!...lui Iosif...cum să-i spună?
Nu va fi pe lume nici un sfânt
să nu vadă-n spusa ei minciună.

"Cum să-i pot vorbi, cu ce-nteles,
că nu-i sunt nicicum necredincioasă?
Cum să-i spun că Tatăl m-a ales?
ca să fiu Măririlor mireasă?

Ce logodnic, că ar fi de bun,
ar putea s-alunge îndoiala?
Floarea când rodeste, cum să-i spun
că-si păstrează în ascuns petala?"
Vai...ce slavă...care-apasă greu!
Ce cunună... de dureri tăcute!
Ea va naste-un Prunc din Dumnezeu,
dar cu pretul dragostei pierdute.

Lung privi afară lăcrimând.
Mai usor ar fi primit să moară.
"Cum se va-ntâmpla?" sopti ea blând,
"Căci sunt singură si sunt fecioară."

"Duhul Sfânt asupra-ti va veni
ca lumina flăcării din sfesnic.
De-aceea fiul tău va fi
Fiul Dumnezeului cel vesnic!"

"O,stăpâne, iată roaba Ta.
Facă-mi-se cele spuse."
Si plecă îndată de la ea
îngerul, asa cum apăruse.

*

Plângi, Marie. Candela s-a stins.
Cad la geam petale în tăcere.
Slavă ce se dă din Necuprins
nu-i lipsită-n lume de durere.

Multi de-acum prin secoli te-or huli,
împietriti ca-n zilele lui Noe;
pe când altii, făr-a te iubi,
te vor face idol, fără voie.
Însă...crinii albi ce i-ai iubit,
gingasele jocuri de izvoare,
muntii ce-i priveai în nesfârsit
peste tărmuri de albastră mare,

zorii cei părtasi la suferinti,
stelele în goană pe orbită,
îngerii si cetele de sfinti,
toate-n veci ti-or spune: Fericită!

*

Fericiti cei care-n lume plâng
si primesc pentru Isus ocară!
În eternul fericirii crâng,
vor trăi eternă primăvară!